Bolile autoimune reprezintă afecțiunile medicale în care sistemul imunitar atacă în mod greșit organismul. Într-o boală autoimună, sistemul imunitar percepe în mod eronat o parte a corpului ca fiind străină și decide, în consecință, să o atace prin eliberarea proteinelor numite autoanticorpi. Patologiile autoimune pot fi de tip sistemic și includ modificări patologice la nivelul mai multor organe și sisteme ale organismului, sau pot fi de organ – atunci când manifestările se limitează la un singur organ al corpului.
Există peste 80 de boli autoimune recunoscute, iar printre cele mai des întâlnite amintim:
• Artrita reumatoidă. Sistemul imunitar produce anticorpi care se atașează de căptușeala articulațiilor provocând inflamatii, umflături și durere.
• Lupus eritematos sistemic. Persoanele cu lupus dezvoltă anticorpi autoimuni care se pot atașa de țesuturile din tot corpul. Articulațiile, plămânii, celulele sanguine, nervii și rinichii sunt frecvent afectate de lupus.
• Boala inflamatorie intestinală. Sistemul imunitar atacă mucoasa intestinelor, provocând episoade de diaree, sângerări rectale, dureri abdominale, febra și scădere în greutate. Colita ulcerativă și boala Crohn sunt cele două forme majore de boală inflamatorie intestinală.
• Scleroza multiplă. Sistemul imunitar atacă celulele nervoase, provocând simptome precum: durere, orbire, slăbiciune, slabă coordonare și spasme musculare.
• Diabetul zaharat de tip 1. Anticorpii sistemului imunitar atacă și distrug celulele care produc insulină din pancreas.
• Sindromul Guillain Barre. Sistemul imunitar atacă nervii care controlează mușchii picioarelor și, uneori, brațele și partea superioară a corpului.
• Polineuropatia inflamatorie cronică demielinizantă. La fel că în cazul sindromului Guillain-Barre, sistemul imunitar atacă nervii, însă simptomele durează mult mai mult. Aproximativ 30% dintre pacienți ajung să folosească un scaun cu rotile dacă nu sunt diagnosticați și tratați la timp.
• Psoriazis. În psoriazis, celulele sanguine ale sistemului imunitar numite celule T se acumulează în piele. Activitatea sistemului imunitar stimulează celulele pielii să se reproducă rapid, producând plăci argintii, solzoase pe piele.
• Boală Graves. Sistemul imunitar produce anticorpi care stimulează glanda tiroidă să elibereze cantități în exces de hormon tiroidian în sânge (hipertiroidism).
• Tiroidita Hashimoto. Anticorpii produși de sistemul imunitar atacă glanda tiroidă, distrugând încet celulele care produc hormonul tiroidian. Nivelurile de hormon tiroidian (hipotiroidism) scad de obicei în decurs de câteva luni până la câțiva ani.
• Miastenia gravis. Anticorpii se leagă de nervi și îi fac incapabili să stimuleze corect mușchii. Slăbiciunea mulsculara care se agravează odată cu activitatea fizică este principalul simptom.
• Vasculita. Sistemul imunitar atacă și deteriorează vasele de sânge din acest grup de boli autoimune. Vasculita poate afecta orice organ, astfel încât simptomele variază foarte mult și pot apărea aproape oriunde în corp.
Alte boli autoimune cu incidență crescută în ultimii ani:
• Vitiligo
• Pemphigus
• Lichen
• Boala Addison
• Sindromul Sjogren
• Iridociclita
• Boala celiacă
• Hepatita autoimună
• Trombocitopenie sau anemie hemolitică autoimună
• Artrite
• Colagenoze
• Spondilartropatii
• Sindrom antifosfolipidic
• Encefalopatii autoimune
De ce apar bolile autoimune?
Infecțiile bacteriene, virale sau fungice reprezintă principalele cauze de apariție ale patologiilor autoimune. Asemănările dintre structura proteică a patogenului care induce apariția unui proces infecțios și anumite țesuturi proprii organismului, pot determina apariția unui răspuns imun inflamator exacerbat sau pot genera instalarea unei patologii autoimune cu evoluție cronică îndelungată.
Printre cei mai frecvenți patogeni implicați în apariția afecțiunilor autoimune se regăsesc coronavirusul, herpesvirusul, streptococul beta-hemolitic și bacteriile enteropatogene specifice tractului intestinal.
O altă cauză de apariție a patologiilor autoimune este reprezentată de expunerea organismului la chimicale și substanțe toxice. Deoarece substanțele chimice toxice sunt ubicvitare (se regăsesc peste tot în jurul nostru),în urma unei expuneri prelungite, acestea pot favoriza în mod direct sau indirect leziuni ale diferitelor sisteme și organe prin formarea de autoantigene și neoantigene sintetizate de către sistemul imun.
În mod similar, alimentația conține o cantitate crescută de coloranți, conservanți sau de diferite arome și chimicale toxice care după ingestie induc apariția unei sensibilități sau alergii individuale la un anumit tip de aliment.
Factorii de risc care contribuie la declanșarea afecțiunilor autoimune:
Principalii factori de risc care contribuie la apariția bolilor autoimune sunt reprezentați de:
• Antecedentele personale de boală autoimună
• Expunerea repetată la diverse substanțe toxice din mediul înconjurător sau din alimentație
• Obezitate
• Infecții cronice de diferite etiologii
• Ingestia crescută de substanțe medicamentoase
• Predispoziția genetică
• Fumatul.
Diagnostic:
Diagnosticul bolilor autoimune poate fi dificil, deoarece simptomele pot varia și pot imita alte afecțiuni. Cu toate acestea, pentru a ajunge la un diagnostic precis, medicii folosesc adesea o combinație între istoricul medical detaliat, examenul fizic și testele de laborator. Testele comune utilizate pentru diagnosticul bolilor autoimune includ teste de sânge pentru anticorpi specifici și teste de imagistică medicală, cum ar fi RMN-ul și CT-ul.
Tabloul clinic al persoanelor diagnosticate cu acest tip de patologie este compus din manifestări care variază în funcție de afectarea organică sau sistemică însă, există anumite simptome comune acestui tip de boală:
• Oboseala cronică
• Febra sau stare subfebrilă
• Mialgii (dureri musculare) sau artralgii (dureri articulare)
• Inapetența (lipsa poftei de mâncare)
• Edem la nivelul țesuturilor afectate
• Erupții cutanate de diferite aspecte
• Adenopatii (inflamatia anumitor grupe ganglionare).
Tratamentul bolilor autoimune depinde de tipul și de gravitatea bolii, precum și de simptomele individuale ale fiecărui pacient. Obiectivele principale ale tratamentului sunt de a reduce inflamația, de a suprima activitatea sistemului imunitar și de a controla simptomele. Tratamentele comune pot include medicamente antiinflamatorii, imunosupresoare, corticosteroizi și terapii biologice. În unele cazuri, intervențiile chirurgicale pot fi necesare pentru a corecta leziunile sau complicațiile cauzate de boală.
Este important ca pacienții diagnosticati cu boli autoimune să beneficieze de un management medical adecvat și să aibă o abordare integrată în gestionarea acestor afecțiuni, de aceea conștientizarea și educarea continuă sunt esențiale pentru a asigura o îngrijire eficientă și pentru o îmbunătățire a calității vieții celor afectați de acest tip de boli.