Program: Luni-Vineri: 07:00-21:00/ Sambata: 08:00-16:00

Gestionare a deșeurilor de medicamente neutilizate și/sau expirate provenite de la populație

STIMAȚI CETĂȚENI

VĂ ANUNȚAM FAPTUL CĂ SPITALUL NOSTRU ASIGURĂ COLECTAREA CONFORMĂ ȘI ÎN SIGURANȚĂ A MEDICAMENTELOR EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE ADUSE DE DUMNEAVOASTRĂ, ELIMINÂND RISCUL CA O ASTFEL DE ACTIVITATE SĂ DĂUNEZE MEDIULUI SAU SĂNĂTĂȚII.
MEDICAMENTELE, CA URMARE A SUBSTANȚELOR ACTIVE PE CARE LE CONȚIN, SUNT UN FACTOR POLUANT IMPORTANT, CONTAMINEAZĂ APA ȘI SOLUL ȘI, URMAND CIRCUITELE NATURALE, SE ÎNTORC ÎN ALIMENTELE ȘI APA PE CARE LE CONSUMĂ FIECARE DINTRE NOI.

Conform Instrucțiunii nr. 6226 / 4 aprilie 2024 privind modalitatea de gestionare a deșeurilor de medicamente neutilizate și / sau expirate provenite de la populație, publicată în M.O. 331/10 aprilie 2024, la CLINICA 360 (Gastromed) a fost creat un punct de colectare.

Medicamentele expirate și/ sau neutilizate, provenite de la populație, sunt colectate după următorul program:
• Luni – Vineri între orele 10:00-18:00
• Predarea se face strict între aceste ore. Vă rugăm să respectați programul.

NU SE COLECTEAZĂ STUPEFIANTE ȘI PSIHOTROPE

Deșeurile de medicamente nefolosite sau expirate, ridicate din farmacii pe rețete verzi – tab III (psihotrope) și pe rețete galbene –tab II (stupefiante), se returnează în farmacia de unde au fost achiziționate.

Cum se face predarea / colectarea medicamentelor?
Deoarece medicamentele colectate cu scopul de a fi eliminate sunt considerate deseuri, este necesar ca acestea sa fie colectate diferentiat. In acest sens, in cadrul Clinicii a fost amenajata o zona dedicata, punand la dispozitie recipiente de colectare specifice fiecarei categorii de deseuri medicamentoase, si anume:
• Medicamente lichide aflate in ambalaje de sticla, fiolaje, dispozitive cu potential intepator
• Medicamente comprimate aflate in ambalaje blistere, cutii din carton, flacoane de plastic
• Medicamente aflate in recipiente sub presiune
• Medicamente folosite in tratarea afectiunilor oncologice

Va rugam sa va adresati colegilor de la Receptia Clinicii 360 pentru a primi indrumare corespunzatoare catre spatiul dedicat colectarii si modul diferentiat de colectare.